Amossicillina trihy. 75% (Somacil)

Ecvine

Gama de produse

AMOXICILINĂ® TRIHIDRAT 75% (SOMACILL®)

Amossicillina trihy. 75%

PULBERE SOLUBILĂ DE AMOXICILINĂ 75% PENTRU ADMINISTRARE ORALĂ
NUMAI PENTRU UZ VETERINAR


Descriere
Amoxicilina® trihidrat se prezintă sub forma unui plic ce conţine o pulbere solubilă de culoare alb-gălbuie pentru administrare orală.

Compoziţie
100 g conţin 75 g amoxicilină trihidrat (echivalent cu 65,3 g amoxicilină).

Indicaţii
În infecţiile bacteriene primare şi secundare cauzate de germeni sensibili la amoxicilină: infecţii respiratorii, gastrointestinale, urogenitale precum şi în septicemii, poliartrite, omfalite, abccese, răni la viţei, suine şi păsări.

Mod de acţiune
Amoxicilina este un antibiotic beta-lactamic cu acţiune bactericidă (Gram pozitivi şi negativi: Corynebacterium spp., Staphylococcus spp., Streptococcus spp., Clostridium spp., Bacillus anthracis, Pasteurella spp., Salmonella spp., E. coli, Proteus mirabilis, Erysipelothrix rhusiopathiae, etc). În urma administrării pe cale orală, amoxicilina este foarte bine absorbită în intestin (90%); nu este influenţată de prezenţa furajului în stomac; difuzează în toate ţesuturile şi organele, unde se ating concentraţii ridicate. Amoxicilina este în majoritate excretată nemodificată pe cale urinară.

Doze şi mod de administrare
Oral, în apa de băut.
Viţei şi porci:  0,1-0,2 g/10 kg corp, la fiecare 12 ore, timp de 3-5 zile,  dizolvat în apa de băut sau în lapte.
Păsări:  1-2 g/10 litri apă/zi, timp de 3-5 zile.
Pentru prepararea unei cantităţi mari de apă de băut medicamentată, trebuie să se asigure o dispersie omogenă. Se pregăteşte “o soluţie mamă” concentrată prin dizolvarea a 100 g în 7-10 litri de apă. Apoi “soluţia mamă” se adaugă la restul de apă, amestecând pentru omogenizare.

Contraindicatii
Nu se administrează la bovinele cu rumen funcţional, găini ouătoare, iepuri şi rozătoare mici.

Efecte adverse
Rareori apar reacţii alergice. În cazul administrării pe termen lung poate să apară un dismicrobism intestinal şi rezistenţă.

Incompatibilităţi şi interacţiuni
Nu se foloseşte concomitent cu alte antibiotice.

Perioadă de aşteptare
Carne: viţei       11 zile 
           porci       3 zile 
           păsări   48 ore

Prezentare
Plic de 100 g.

Păstrare
La temperatura camerei (15 - 25ºC) şi la întuneric. 

Precauţii pentru produsul neîntrebuinţat şi ambalaje
Nu se impun precauţii speciale.

A nu se lăsa îndemâna copiilor.